Peșterile au exercitat întotdeauna o atracție irezistibilă, chiar și pentru cei străini de tainele speologiei. Întunericul, misterul, imaginea stalactitelor și stalagmitelor, săli mărețe cu coloane, ape străvezii și râuri subterane – o lume fascinantă, greu accesibilă, cu foarte puține excepții, cele ale peșterilor amenajate. La noi în județ, doar Peștera Bolii poate fi foarte ușor vizitată, dar avem peșteri mult mai spectaculoase, cum ar fi sistemul carstic Ponorici-Cioclovina, din Parcul Natural Grădiște-Cioclovina.

În cele ce urmează, nu ne adresăm speologilor, ci celor care doresc să parcurgă un traseu foarte pitoresc, care duce până la intrarea în peștera Cioclovina uscată, sau peștera cu guano, peștera Cioclovina de apă fiind în imediata apropiere. Am ales varianta mixtă autoturism – drumeție, cu precizarea că traseul se poate parcurge, cel puțin o bună parte din el, cu bicicleta. De exemplu, se poate lăsa autoturismul în satul Boșorod (vezi și traseul anterior, spre cetatea Piatra Roșie), de unde se poate ajunge cu bicicleta până în preajma intrării în peșteră. Efortul solicitat nu este foarte mare.

 

Atenție – nu intrați în peșteră neînsoțiți de speologi!

 

Traseul Deva – Peștera Cioclovina, cu lungime de 50 km, parcurs mixt (autoturism și pe jos), este prezentat pe hartă (Google Maps) la linkul următor:

https://www.google.ro/maps/dir/Deva+Mall,+Bulevardul+Iuliu+Maniu,+Deva/Pe%C8%99tera+Cioclovina,+Comuna+Pui,+Jude%C8%9Bul+Hunedoara/@45.729098,22.8826077,11z/data=!3m1!4b1!4m13!4m12!1m5!1m1!1s0x474ef290193a29cd:0xe7c51b7b23cb8406!2m2!1d22.9054655!2d45.8821138!1m5!1m1!1s0x474e78ee4d3baa41:0x4802286a24f0fc28!2m2!1d23.1363916!2d45.5741733

 

Unde să mergem, într-o zi frumoasă, la început de mai, cu un verde înnebunitor de intens, fără să avem nevoie de echipament de cățărare, fără să fie necesară condiția fizică a ciclistului montan de performanță, dar să simțim totuși efortul, încordarea mușchilor, senzația de ușoară aventură, asociate cu descoperirea unor locuri plăcute, inedite, spectaculoase?

Simplu – spre peștera Cioclovina. Și n-ar fi rău ca un rucsac cu alimente, dulciuri, apă și cafea să vă însoțească, există nenumărate locuri care îndeamnă la reverie, dar și la o gustare sau o cafea, poate chiar – pentru cei pasionați – la lectură. Suntem convinși că faceți parte din cei pentru care curățenia pe traseu este de la sine înțeleasă (mă rog, nu chiar de toți…), astfel că veți avea grijă să luați înapoi în oraș ambalaje sau resturi alimentare.

      

Ne vom mulțumi cu traseul făcut parțial pe jos (sau cu bicicleta, cum am mai spus), pe drumuri șerpuite, străjuite de un râuleț vijelios, Ponorici, care iese chiar din peșteră. Până în satul Luncani, destinația este bine semnalizată, ultimul panou foarte vizibil fiind după clădirea unei păstrăvării (masivă, albă, imposibil să nu fie remarcată, nu prea este strălucit încadrată în mediu, ca să fim obiectivi) – spre stânga drumul duce spre cetatea dacică Piatra Roșie, înainte – spre peștera Cioclovina. Din păcate, de aici încolo ne mai ajută doar intuiția, norocul sau sfaturile eventualilor localnici/posesori de case de vacanță, în rest, fără gps, rătăcirea drumului este oricând posibilă. Harta de pe traseu este confuză și nu este chiar de un real ajutor.

Drumul este bătătorit, uneori pietruit, în bune condiții însă, permițând accesul fără probleme al autoturismului. La un moment dat apare o răspântie – chiar la răspântie este o cochetă casă de vacanță, iar noi vom merge pe ramificația spre dreapta (cealaltă duce în satul Cioclovina). Am preferat să lăsăm autoturismul pe un mic spațiu lateral de refugiu și să continuăm drumul pe jos, privind mereu spre peretele spectaculos de calcar, știut fiind că tocmai calcarele favorizează apariția fenomenelor carstice – a peșterilor adică…

Drumul urcă continuu, dar cu o înclinație mai mult decât rezonabilă. Câteva serpentine vă vor aduce în preajma unei case destul de mari, de unde ar putea apărea ceva ciobănești mioritici cu înfățișare destul de fioroasă, dar – în pofida aparențelor – pașnici. Câteva strigăte hotărâte le vor potoli intențiile agresive – dacă cumva acestea existau.

  

Pentru cei mai puțin obișnuiți, peisajul are așa, un iz de aventură, drumul nesemnalizat predispune la o ușoară incertitudine, dar vă veți spune că aveți timp să explorați, în definitiv prea așteptăm uneori să fim duși de mână. Ei bine, aici nu este cazul, ba chiar câte o mână de ajutor sub forma unei săgeți indicatoare nu ar fi deloc de prisos, pentru că nimic nu anunță sosirea în preajma peșterii. Înainte de aceasta însă, ajungem într-un loc din care se deschide larg panorama Parcului Natural Grădiște-Cioclovina, de un verde intens la început de mai, străjuită de peretele calcaros spre stânga noastră, coborând pronunțat spre fundul văii.

Sosim într-o poieniță cu o filigorie extrem de rustică, numai bună pentru popas. De aceea spuneam anterior de cafea… Peisajul este bucolic, este și o vatră de foc, sperăm să rămână singura vatră de foc, știută fiind pofta multora de a deteriora natura prin vetre ce rămân asemenea unor răni pe suprafața verde a poienițelor.

        

De la filigorie, drumul mai urcă puțin, apoi se bifurcă din nou. Spre stânga, ne scoate din nou într-o poieniță care permite o vedere panoramică a parcului. Spre dreapta, poteca este îngustă, se strecoară pe sub stâncă, vedem o grotă, apoi brusc se oprește la intrarea peșterii Cioclovina uscată, sau peștera cu guano. De ce cu guano? Pentru că în interior există rezerve mari de guanofosfat, cunoscut ca fosfat de Cioclovina, îngrășământ agricol natural. Pentru că este foarte regulată, seamănă cumva cu o gură de mină. De aici, o coborâre abruptă duce la intrarea peșterii Cioclovina cu apă. Este de preferat coborârea cu echipament de munte, de regulă bocanci, mai ales când frunzele sunt ude și există risc de alunecare.

 

În nici un caz nu vă aventurați în peșteri pe cont propriu, chiar dacă spiritul de aventură vă transformă din drumeți de week-end în speologi cutezători. Lumina telefonului este insuficientă și pot să apară riscuri, chiar dacă intrarea în peștera cu guano este dreaptă și aparent nu pune probleme.

Pe lângă cetatea Piatra Roșie, sistemul carstic Ponorici-Cioclovina este o destinație perfect accesibilă, plăcută, reconfortantă, putând fi – în funcție de dorință, varianta aleasă (autoturism, autoturism plus mers pe jos sau cu bicicleta), condiție fizică și timpul avut la dispoziție – soluția ideală de a combina vizitarea monumentelor istorice sau arhitectonice ale județului Hunedoara cu cele naturale.

 

 

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.