Îmi telefonează Liliana Togănel de la Aeroclubul Deva. Sandu, a murit nea Geo, nu știu dacă l-ai cunoscut… Poate merită câteva cuvinte…

            L-am cunoscut pe nea Geo. Pe Gheorghe Suba adică, născut în 1933, pilot din Deva. A lucrat mai ales la Aviasan, aviația sanitară, un fel de precursor al SMURD-ului de astăzi. Pentru mine, copil, care îl văzusem doar pe stradă în uniforma lui albastră de ofițer de aviație, reprezenta Pilotul. Ce-i drept, nici nu cunoșteam pe altul…

Eram în clasa a IV-a când am văzut filmul Ziua cea mai lungă, despre debarcarea aliaților în Normandia. Cred că de atunci îmi plac avioanele – cărui copil nu-i plac? Mă frapase similitudinea dintre avioanele americane de transport trupe Douglas DC 3 și aparatele rusești Li 2, care pe vremea când venisem în Deva, mic copil (1968) mai făceau curse Deva – București de două ori pe săptămână. Aveam să aflu, nu știu de la cine, că Li 2 era varianta în licență sovietică a lui DC 3. Fascinat de descendența eroică a lui Li 2, devenisem atent la tot ceea ce însemna aviație, iar vederea unui pilot, fie el și de la Aviasan, mi se părea o chestie cu totul ieșită din comun. Poate că la Otopeni piloții erau ceva banal, dar la Deva, în mintea mea de copil, un pilot de avion era echivalentul unui comandant de submarin.

Într-o zi, tatăl meu s-a oprit să stea de povești cu… nea Geo. Nu era ceva întâmplător, și tatăl meu lucra în domeniul sanitar. Mă uitam la el și parcă nu-mi venea să cred că omul ăla chiar știe să zboare. Oricum, pentru mine nea Geo făcea deja parte dintre eroii urbani. Era Pilotul din Deva.

Peste ani, mulți ani, printr-o întâmplare, m-am apucat să învăț să zbor cu planorul, tot la Aeroclubul din Deva. Zbor de plăcere, fără veleități. M-am bucurat și mă bucur încă de fiecare întâlnire cu piloții deveni. Nu mai erau aureolați la fel ca nea Geo, dar am observat că fiind cu ei în avion sau în planor, aveam o încredere totală, cu ei la manșă mă simțeam mai sigur decât pe stradă. Așa încât Adel, Grațian, Gusti, Togo, Adi, Dorel, Luci sau nea Simi i s-au alăturat lui nea Geo, pe care m-am bucurat să-l reîntâlnesc pe pista aerodromului din Deva. Oricât de pilot amator de planor eram eu, tot am zărit în ochii lui licărirea de apreciere, deși înălțimile simbolice de zbor erau total diferite. M-a invitat acasă să-mi dea niște cărți referitoare la istoricul aviației din Deva. În ele era și viața lui, și a altora, a celor care se hurducă pe pista de iarbă a aerodromului din Deva doar atât cât trebuie pentru a zbura. Frumoasă meserie ne-am ales, spune Grațian. Așa este, frumoasă meserie și-au ales și îi regăsesc întotdeauna cu plăcere. Poate să sune puțin patetic, dar scriu întotdeauna cu bucurie despre piloții de la Deva.

Nu știu pe unde o fi nea Geo acum, îi las pe alții să presupună. Nu știu cât de important este pentru Deva. Pentru mine va rămâne însă Pilotul. Avea chiar și geacă de piele.

Un Răspuns

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.