Textele de la această rubrică sunt în primul rând realiste. România și județul Hunedoara sunt ținuturi deosebit de frumoase, dar a le idealiza transformând turismul în propagandă ar însemna să le facem tuturor deservicii – României, județului Hunedoara, localnicilor și turiștilor. Turistul nu va reveni dacă a fost păcălit prin prezentări idilice, nesusținute de realitate.

            Turismul înseamnă în egală măsură și descoperire. Ne adresăm (și) celor care doresc să stea la hoteluri de 5 stele și să mănânce la restaurante clasificate, dar mai ales celor care au în ei acea joie de vivre, bucurie de a trăi, de a zâmbi, de a trece cu vederea peste imperfecțiunile care nu li se ascund din considerente de fals patriotism, ci li se arată tocmai pentru a-i face să înțeleagă. Celor care lasă loc liber întâmplării, care au în ei puțin spirit de aventură și sunt dispuși să ne cunoască.

Week-end. Soare. Timp liber și chef de ducă.

Sunteți hunedorean sau în trecere prin județul Hunedoara și vă întrebați ce puteți face dincolo de a petrece câteva ore la monumentele celebre și intens mediatizate – Castelul Corvinilor, Cetatea Deva, Sarmizegetusa Regia sau Ulpia Traiana – ce-i drept, demne de tot respectul, a căror vizitare o recomandăm cu căldură.

Vă uitați pe fereastra casei, apartamentului, pensiunii sau hotelului la care sunteți cazați sau pur și simplu pe cea a autoturismului cu care goniți pe autostradă, căutând (cam în zadar) vreun panou care să vă inspire.

Traseul pe care îl recomandăm astăzi poate fi parcurs cu autoturismul sau cu bicicleta – noi am preferat o formulă mixtă, pornind din Deva și fixându-ne ca destinație Piatra Roșie, o cetate dacică spectaculoasă aflată nu departe de orașul Călan. Decidem să parcăm mașina în satul Chitid, chiar în fața Centrului de Informare Turistică (CIT). Foarte probabil că ideea care a stat la baza construirii și amenajării acestor centre este una nobilă, dar funcționalitatea lor este discutabilă. CIT Chitid este închis sâmbăta și duminica, adică tocmai atunci când probabilitatea sosirii turiștilor este maximă. Numai că este dificil pentru primărie să susțină financiar un astfel de centru, cât timp turiștii ajung accidental în zonă. Un aflux considerabil mai mare de turiști ar avea poate ca efect un CIT funcțional, dar până una-alta cel mai bine este să vă informați în avans asupra rutei și obiectivelor turistice.

Traseul recomandat poate fi vizualizat la linkul de mai jos:

https://www.google.ro/maps/dir/Chitid/Piatra+Rosie/@45.664096,22.965326,11.5z/data=!4m13!4m12!1m5!1m1!1s0x474e87f16ccedfd5:0xe758a0515890aae6!2m2!1d23.0654602!2d45.7055667!1m5!1m1!1s0x474e7f2cb325cbd3:0xeec1148f53b4404f!2m2!1d23.1476103!2d45.6021037

Din fața CIT Chitid pornim cu bicicletele pe drumul asfaltat, în stare bună. Circulația rutieră este relativ redusă, dar localnicii obișnuiesc să circule cu viteze cam mari, așa că un plus de atenție este absolut de dorit. Culori de început de primăvară, verde crud, intens, copaci înfloriți, simți că te invadează o stare de optimism – iremediabil, ar spune poetul. Traseul – cu excepția ultimei porțiuni – este perfect accesibil cicliștilor cu condiție fizică rezonabilă, inclusiv copiilor, măsurând, din Chitid până la Piatra Roșie 18 kilometri, din care 14 pe asfalt.

Drumul șerpuiește calm pe suprafețe largi și plane, mărginite de dealuri. Trecem prin comuna de reședință, Boșorod, fără monumente care ar putea atrage atenția. Dacă vă trece prin cap să beți o cafea, foarte bine, cu condiția să o aveți în termosul din rucsac. Oferta locală este practic inexistentă pe traseu, nu doar de cafea ci și de posibilitatea unei gustări sau ceva asemănător. De aceea un pachet luat de acasă este mai mult decât indicat, drumul până la Piatra Roșie cerând considerabil mai mult timp (din cauza ultimei porțiuni) decât cel de întoarcere. Deci sandvich-uri, biscuiți, apă, dulciuri, cafea – numai bune la popasuri…

Din Boșorod, intersecție cu drumul care duce spre cetatea dacică de la Costești, dar noi continuăm spre Luncani și Piatra Roșie, dealurile se apropie și se închid, prevestind zona premontană. Fiind primăvară, pe marginea drumului paște o turmă de oi măricică. Doi câini nu mari, dar suficient de entuziaști se reped spre biciclete – renunță însă destul de ușor. Pericolul câinilor pentru bicicliști este moderat, un plus de vigilență este însă oricând binevenit, după cum se va vedea.

  Drumul intră în localitatea Luncani-vale și deocamdată asfaltul se întrerupe, dar drumul este din pământ bătătorit, pe alocuri cu piatră tasată, bun de bicicletă. Luncani-vale și satul următor, Luncani, reprezintă o scurtă incursiune în România profundă. Fără antenele de satelit și câteva autoturisme parcate prin curți, am putea crede că suntem în alt timp – cu 50, poate chiar 100 de ani în urmă. Singura muzică era revărsată de radioul montat pe un tractor forestier – din fericire, era o melodie populară din Maramureș. Nu vă așteptați la țărani îmbrăcați în costume populare, gata să joace călușarul, cum este prezentată România pe la târguri de turism. Este o Românie mai interesantă, reală, poate uneori tristă, dar fiecare turist în plus va fi în folosul tuturor. Am fost plăcut surprinși de salutul și zâmbetele oamenilor, de amabilitatea lor – preponderent a celor mai în vârstă, mai rar a tinerilor.

Un câine mare începe să latre furios, pedalăm mai repede, dar nu el era pericolul, căci era legat. Lătratul era de fapt tactică de diversiune, un alt câine, până atunci ascuns privirii, negru, mărișor și el, se repede spre biciclete. Mă dau jos și uzez de abilitățile dobândite pentru alungarea cânilor ciobănești – strigăt hotărât, mimarea aruncării unei pietre. Câinele renunță, plecăm pedalând hotărât, aruncând doar o privire spre biserica de lemn, interesantă arhitectonic, cocoțată pe un dâmb. Facem o pauză și verificăm semnalul la telefoanele mobile (există aproape pe tot parcursul drumului). Descărcăm o aplicație cu rol de a pune pe fugă câinii agresivi, prin emiterea de ultrasunete. Credem pe cuvânt telefonul că le emite, sperând că nu va fi cazul s-o folosim. Dar să nu spunem hop…

Bucurie. Drumul asfaltat revine, de foarte bună calitate, fără diferențe mari de nivel, într-un peisaj mult mai interesant, strâns între munți, cu un râuleț curgând vitejește pe lângă drum. Până aici, semnalizarea a fost mediocră, precară în Luncani-vale și Luncani, unde am întrebat oamenii dacă mergem în direcția corectă, spre a ne verifica intuiția.

Pensiunea Piatra Roșie pare în  curs de amenajare. Altceva asemănător nu există, dar există oportunități și speranțe…

      

Drumul o cotește brusc la stânga, iar un indicator spune că până la cetatea Piatra Roșie mai sunt doar 2 kilometri. Drumul este fără asfalt, dar bun, începe să urce din ce în ce mai susținut prin pădure. Peisajul câștigă în spectaculozitate, râul devine vijelios și curge prin rîpe adânci, cu mici cascade. Panta se accentuează și vitezele la bicicletă (sau condiția noastră fizică…) nu mai sunt suficiente, așa că descălecăm și le împingem. După socoteala noastră, am mai avea cam 1 kilometru, dar se dovedește că este mai mult. Ulterior, Google maps arată cu cei 2 kilometri indicați sunt de fapt 3, poate chiar 4, ceea ce la înclinarea drumului chiar contează.

O intersecție, din fericire cu un indicator – Cetatea P. Roșie. Un izvor rustic, cu apă bună, apoi urcare susținută pe serpentine, prin pădure, sub un perete calcaros semeț, roșiatic, de unde și denumirea locului. În curând printre crengile copacilor se mai vede doar cerul albastru, semn că ne apropiem. Dar și panta crește – așa că renunțăm la biciclete, le “parcăm” pe marginea drumului, sperând că filmul lui De Sica nu inspiră pe nimeni de prin partea locului (le regăsim la coborâre, intacte).

Urcăm. Apar câteva acoperișuri de case, plasate de data această idilic, ca în pliantele turistice tipice. Pustiu, în sensul că nu vedem oameni, dar doi câini de dimensiuni considerabile o rup la fugă spre noi. Frumoși câini, dar considerentele estetice erau momentan pe planul II. Sau III… Strig, dar nu se opresc. Ajung lângă noi, nu sar să muște, par să fie veseli, dar recurgem la un captatio benevolentiae reprezentat de biscuiți. Unul dintre câini este imens, celălalt pare ceva fiu sau fiică. Acceptă biscuiții, se hârjonesc pe lângă noi, ne însoțesc pe drumul spre cetate. Profităm de relaxarea atmosferei și ne gândim să verificăm aplicația anti-câini descărcată nu cu mult timp în urmă. Accesăm pe rând cele trei frecvențe de ultrasunete fără efecte notabile, ceea ce ar putea duce la concluzia că cei doi câini frumoși erau surzi în spectrul ultrasonic… Mai încercăm – câinii își vedeau liniștiți de treabă, jucăuși, fără să se sinchisească de device-urile noastre.

      

Platoul cu cetatea este spectaculos, peisajul de nota 10 (despre cetatea dacică, cu altă ocazie). Verdele intens, ireal, combinat cu albastrul au făcut ca toate eforturile să ne fie răsplătite și să ne determine să recomandăm traseul cu căldură, gândindu-ne că sfaturile vor fi cu folos

Coborârea a fost mult mai rapidă, de doar o oră de la Piatra Roșie până la Chitid, spre deosebire de cele trei ore necesare la urcare. Prin Boșorod și Chitid, multă lume cu biciclete – încurajator, chiar dacă nu purtau costume populare… În definitiv, chiar și satul românesc are nevoie de modernitate.

Vă dorim drum bun!

 

Lungime traseu (dus-întors) – 36 km

Durată – 4-5 ore

Apă, hrană proprie – da

 

 

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.