poza imigranti

Imigranți în gara din Budapesta – sursa> Budapest Seen

Conspirație musulmană care are ca scop cucerirea Europei, arabi inadaptați și imposibil de integrat, sălbatici, scursori, cam așa sună o parte din părerile celor care își încep “argumentația” prin “nu sunt rasist(ă), dar…”. Cele mai multe imagini pe care eu le-am văzut despre valul de imigranți care se scurge lent, dar violent spre Europa vestică erau pline de copii. Și cu toate acestea primul impuls al multora inclusiv în România este să îngrozească și să se gândească cum pot fi ei ținuți afară, afară din România (unde de fapt nici n-au prea ajuns), afară din Europa, afară din preocupările noastre, eventual afară din această lume.

În mod scuzabil am putea spune că o astfel de reacție este normală, reacția de teamă față de o schimbare rapidă și de o amploare greu de estimat, dar probabil mare. Problema este că această teamă, în loc să se transforme în preocupare constructivă privind cele mai bune strategii de ameliorare a situației imigrației, ia forma unei uri și în final a unor ziduri cât se poate de tangibile. Cu siguranță unii văd în asta cea mai bună strategie, constructivă de-a binelea.

A căuta cu adevărat soluții trebuie să plece de la observația că avem de-a face în primul rând cu oameni, cu oameni care au plecat din zone în care orice garanție pentru viață a dispărut. O astfel de observație atrage după sine conștientizarea faptului că situația acestor oameni nu putea fi îmbunătățită la ei acasă, cum am mai auzit, pentru că nu mai există așa ceva. Într-adevăr, putem vorbi despre interesele globale care s-au purtat în anumite regiuni și care și-au jucat rolul nefast în generarea conflictului de astăzi. Aceasta însă este o altă discuție care cu siguranță merită purtată, dar care singură nu rezolvă nevoile de bază a mii de refugiați care se luptă la fiecare graniță în drumul lor spre Germania.

Un articol din The Guardian a relatat recent entuziasmul unui primar german de a primi imigranți. Motivul este scăderea rapidă a populației locale și transformarea micului Goslar într-un oraș mort. Avântul primarului este bine primit de o organizație locală care se ocupă de integrarea imigranților, dar apoi aceeași organizație temperează cititorii cu un pragmatism binevenit. Fără sprijin constant din partea autorităților și a comunității, argumentează ei, orice acțiune de integrare este pândită de eșec: “Grupații pe toți la un loc și oamenii se vor teme de ei, sau puneți-i undeva unde pot fi vecinii dumneavoastră și unde puteți să-i ajutați cu cumpărăturile, și oamenii vor începe să se simtă responsabili pentru ei”.

Cu alte cuvinte, este clar că o populație atât de numeroasă și de diferită în anumite aspecte va provoca probleme dacă nu este ajutată. Dar cine le reproșează că nu se pot integra nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă să schimbi un sistem cu altul, de la sistemul de valori, la cel social, economic și politic. Pentru cei mutați în altă țară, gândiți-vă numai la cât v-a luat până ați înțeles legislația și birocrația lor, obiceiurile de zi cu zi, ce este respectuos și ce nu. Dar pentru cineva venit dintr-un context și mai îndepărtat, adaptarea va fi mult mai grea, cu atât mai mult cu cât nu au avut luni înainte să se documenteze despre locul în care vor să ajungă, ci au fugit forțați de împrejurări. Iar atunci când ajung într-un loc în care sunt priviți cu ostilitate și nu au nici un fel de sprijin care sa-i ajute să își găsească un loc de muncă, să-și trimită copii la școală, să aibă acces la sănătate și la un trai decent, nu e de mirare că se solidarizează cu cei la fel ca ei și își creează o lume paralelă, în care iau naștere tensiuni sociale și apar acele răbufniri în generația a doua de imigranți.

Teama ar trebui să se îndrepte nu atât spre imigranți, cât spre incompetența și/sau lipsa de pregătire a autorităților. Referitor la cazul României, Ovidiu Voicu, coordonator al Departamentului de Politici Publice a Fundației pentru o Societate Deschisă, spune că nu există o strategie de integrare a imigranților, ci doar de asigurare a securității. Cu alte cuvinte, statul român oferă adăpost și ceva hrană oamenilor, iar restul e lăsat în seama soartei sau a unor organizații nonprofit. De altfel, nici până în acest moment nu am auzit de vreo măsură luată de România pentru a întâmpina imigranții pe care și țara noastră îi va primi ca urmare a politicii UE de sprijin reciproc.

Valurile masive de imigrație nu sunt deloc ușor de gestionat și pot produce disconfort  populației. A pleca însă de la o atitudine ostilă nu va duce decât la o catastrofă. Este rolul autorităților naționale să asigure reglementări potrivite, să ofere resurse suficiente autorităților locale și să conlucreze cu organizații nonguvernamentale de profil cu experiență în acest domeniu, pentru că bune practici există. Dincolo de asta, este și rolul cetățenilor să se implice în integrarea imigranților în comunitățile lor, să încerce să-i înțeleagă în aceeași măsură în care îi ajută să înțeleagă locul în care au venit.

Despre Autor

mm

În prezent sunt doctorandă în Sociologie la Universitatea din Leeds, Marea Britanie. Sunt preocupată de teme precum egalitatea de gen, politici reproductive, discriminare și inechitate socială. Cred că deși nu vom putea niciodată realiza pacea mondială și o societate perfect echitabilă, discuțiile pe aceste teme trebuie să inflorească și să fie privite nu ca naivitate, ci ca precursoare ale unor pași reali în această direcție.

Articole Asociate

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.