alexandru-gruian-fi@2xDupă foarte mulți ani, proiecte majore de infrastructură sunt puse în operă în Deva. Continuăm incursiunea noastră în ceea ce definim ca fiind structura sa socială.

Recent, o profesoară universitară de la Alba Iulia îmi spunea că până nu demult, ei, albaiulienii, priveau Deva ca fiind cu o treaptă mai sus față de Alba Iulia, dar situația este în schimbare. Iată deci că auspiciile erau bune, deși premisa a fost una simplă – pentru că județul Hunedoara trebuia să aibă o reședință, și cum s-a întâmplat ca cel mai mare oraș din orașele mici să fie Deva, Deva a devenit reședința județului Hunedoara. Dar liderii comuniști nu au privit niciodată Deva ca fiind un oraș nu numai de de tipul Brașovului, Clujului sau Timișoarei, dar nici măcar precum Oradea, Arad sau Târgu Mureș. Termocentrala Mintia și firmele de construcții au mai schimbat întrucâtva situația, dar nu cu mult. Mentalitatea a rămas una conservatoare, de tip birocratic. Vizitele înalților ștabi comuniști vizau în special Valea Jiului și Hunedoara ca municipiu, Deva fiind o escală obligatorie doar pentru că acolo se afla biroul prim-secretarului PCR. Dovadă că accentul a căzut pe Petroșani și Hunedoara este și modul în care a fost gândit învățământul universitar din județ, strict tehnic, prin facultăți amplasate exact în cele două localități menționate și dependente de profilul lor monoindustrial, minerit respectiv siderurgie.

Deva a fost astfel salvată și paradoxal condamnată. Orașele monoindustriale au avut foarte mult de suferit după 1989, prin închideri de combinate și uzine, restructurări și concedieri colective, multe dintre ele nereușind să-și mai revină – cazul Hunedoarei. Deva a trecut cu bine peste șocul 1989, căci structura sa birocratică s-a menținut. Dar din păcate nu a beneficiat de nici o viziune, a fost un oraș oarecum bine gestionat, dar prea puțini s-au gândit ce s-ar putea face cu el. Relativa bunăstare, șomajul la nivel rezonabil, locurile de muncă asigurate în principal în administrație, direcții descentralizate, școli, spitale etc. nu au forțat pe nimeni să gândească ceva mai creativ – pentru că pur și simplu nu era nevoie. Revin la exemplu Alba Iuliei, unde începând cu 1991 s-a înființat Universitatea 1 Decembrie 1918, nu foarte mare, dar suficientă pentru a pune în mișcare alt tip de idei și a configura o intelectualitate dacă nu mai unită, atunci cel puțin distinctă în peisajul social al urbei. Instituțiile au dobândit recunoaștere de nivel național – mă refer aici la Muzeul Național al Unirii, care a confirmat astfel importanța simbolică majoră a localității pentru România. Spre deosebire de Alba Iulia, județul Hunedoara nu și-a făcut vocea auzită, deși importanța sa simbolică, privită în întregul său, ca județ și nu prin localități separate, este cel puțin la fel de mare – dacă la Alba Iulia România s-a întregit ca stat modern, atunci etnogeneza a fost determinată de spațiul Hunedoarei, prin cele două reședințe antice, Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Latinitatea și apartenența ulterioară la spațiul european au fost argumentate pe baza acestei descendențe, dincolo de polemici, neînțelegeri, nuanțe și exagerări spre daci sau romani.

Dar Deva nu a avut imediat după 1991 un Iuliu Paul, primul rector al universității din Alba Iulia. Aici cred eu că s-a pierdut o oportunitate majoră. Nu l-a avut nici mai târziu și nu a reușit să-și crească importanța urbană, mulțumindu-se cu statutul de oraș cochet. Nu a încercat să preia în forță funcțiunile sale de reședință a unui județ important printr-un lobby puternic pentru înființarea de instituții relevante la nivel național sau cel puțin regional. Cooperarea dintre localități, deși la un moment dat devenise evident că este necesară, a fost permanent obstrucționată de orgolii politice, expunând nepermis viitorul – ceea ce se întâmplă și în prezent. Poporul care învață din cărți că unirea face puterea se încăpățânează, pe toate palierele, să fie cât mai dezbinat. Un complex național care s-ar fi putut numi foarte bine Iancu de Hunedoara, care să reunească cele două posesiuni majore ale unui lider recunoscut în toată lumea occidentală – respectiv Castelul Corvinilor și cetatea Devei – nu numai că nu a fost gândit, dar probabil că va fi mereu umbrit de rivalitatea stupidă dintre Deva și Hunedoara, două orășele care se vor bate inutil între ele, în loc să fi înființat, de exemplu, un institut de cercetare puternic, care să dea tonul în studii despre daci și daco-romani – nu despre romani, căci pe romani îi cercetează Roma, sau despre lumea medieval transilvăneană. Nici muzeul din Deva și nici Castelul Corvinilor, deși ilustrează momente esențiale ale istoriei românești, nu au importanța națională cuvenită. Dar de ce să ne mirăm, când până și Sarmizegetusa Regia a fost tratată cu superioară ignoranță de succesivele guverne ale României.

Județul a căzut economic, devenind cel mai sărac din regiunea Vest. De prin anul 2000, Deva a început să se dezvolte complet haotic. Despre asta vom discuta însă într-un material viitor.

 

 

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.