alexandru-gruian-fiÎncotro se îndreaptă orașul nostru? Cum a fost, cum este, ce șanse de viitor are? Ce implicații are o asemenea etichetare – de oraș mic-burghez – asupra șanselor Devei de a nu rămâne, în pofida tuturor eforturilor, un oraș în care nu se întâmplă nimic? Să încercăm câteva răspunsuri. Sau poate vom reuși cel mult să punem câteva întrebări…?

Locuiam, înainte de 1989, într-un bloc, în același apartament în care locuiesc și acum, la etajul al treilea, de unde se vedea perfect în curtea casei primului secretar PCR pe județ – Radu Bălan și mai apoi Ioan Popa. În epoca de glorie a antenelor parabolice și a cablului de satelit (istoricul Dorin Petresc are o bibliografie interesantă la temă, care poate va face obiectul unei lucrări), în curtea prim-secretarului PCR Ioan Popa apăruse un stâlp cu parabolă – după ce în prealabil avusese și el, ca tot omul, cablu primit de pe undeva, de la Bunea Bănică sau de la alți posesori. Regimul Ceaușescu descuraja evident astfel de procedee de racordare la binefacerile capitalismului, dar tentațiile MTV, Sky Movies sau alte programe, între timp dispărute, erau mult prea mari pentru a li se putea rezista. Ba chiar se povestea că la ultima vizită a lui Ceaușescu la Deva s-a dat un ordin tacit că toți posesorii de parabole să le ascundă în balcoane până va trece cortegiul prezidențial.

Se mai spunea că același Ceaușescu a spus că Deva este oraș mic-burghez. Și nu a spus-o deloc laudativ, ci chiar disprețuitor.

Deva a fost un oraș administrativ proiectat, nu unul care s-a dezvoltat firesc. În 1964, Deva avea 35.000 de locuitori, pentru a ajunge, în 1980, după doar 16 ani, la maximul dezvoltării sale din punct de vedere demografic – 80.000 de locuitori. În prezent, unele surse dau o populație de 61.000 de locuitori, dar oficial, prin comunicatul din 2 februarie 2012, Comisia Județeană pentru Recensământul Populației și al Locuințelor spune că avem o populație stabilă de 56.647 de locuitori. Deci mult sub cei 80.000 de locuitori din 1980, iar tendințele sunt de scădere. Într-o discuție recentă pe care am avut-o cu directorul Colegiului Național Decebal Deva, Florin Ilieș, acesta îmi spunea că practic întreaga promoție anuală provenită de la acest colegiu, adică peste 200 de tineri, pleacă la facultăți în alte localități și nu se mai întorc.

De ce deci un oraș administrativ proiectat? Spre deosebire de Călan și parțial de Hunedoara, Petroșani și orașele-satelit din Valea Jiului, dezvoltate ca orașe muncitorești monoindustriale, Deva a avut șansa de a deveni reședință de regiune, începând cu 1948 și până în 1968. În această perioadă, populația practic se triplează, ajungând de la 12.000 la 36.000 de locuitori. De menționat că Deva nu avea industrie, sau ceea ce avea era neglijabil față de Hunedoara sau chiar Călan, localități care erau numite citadele industriale. Și totuși Deva a fost preferată pentru a fi reședință de regiune – regiunea Hunedoara, care cuprindea raioanele Ilia (cu reședința la Ilia – din acest motiv, mulți șefi din Deva proveneau de la Ilia) și Alba (cu reședința la Alba Iulia, oraș cu o importanță simbolică mult mai mare decât a Devei). Această poziție, de reședință de regiune, a avut pentru Deva numeroase avantaje și a determinat – parțial în mod artificial – o creștere de populație, spre deosebire de orașele cu adevărat mari, de tip Cluj, Timișoara, Arad, Brașov, Târgu Mureș etc., acestea păstrând și rolul administrativ, dar și pe cel economic.

Exact economie nu avea Deva, dar avea în schimb mulți funcționari, veniți să ocupe diferite demnități în reședința de județ comunistă. Iar funcționarii au adus cu ei un anumit stil de viață, un anume ștaif dar și mult conservatorism, pentru că statul românesc (și nu doar el) a fost și a rămas un mecanism greoi, inert de multe ori, care încearcă să-și conserve propriul statut. De aici până la mic-burghez nu a fost decât un pas. (va urma; s-a folosit ca sursă de documentare site-ul orasuldeva.ro)

 

 

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.