Primim pe adresa ochiulmultiplu@gmail.com un articol semnat Pavel. Având în vedere coerența articolului, facem o derogare de la rugămintea noastră de a vă semna cu numele întreg. Oricum un prim și eficient filtru există, astfel încât ne face plăcere să postăm pe site ochiulmultiplu.ro, la rubrica turism, un text despre Muzeul instalatorului român din Petroșani – o “instituție” culturală marca Ion Barbu, despre care dacă nu ar fi scris contributorul nostru Pavel, ar fi fost necesară o postare din oficiu, cum s-ar spune.

Mulțumim deci și iată cum a văzut Pavel Muzeul instalatorului roman din Petroșani.

 

Bună ziua tuturor celor care veți citi rândurile mele. Nu scriu prea des, astfel încât socotesc că stângăciile îmi vor fi scuzate. Mă refer la stângăciile de stil, nu prea îmi plac mie stângăciile gramaticale.

Am trecut întâmplător prin Petroșani și m-am oprit să mănânc ceva, fiind în drum spre Alba Iulia. De la locul unde am parcat mașina până la localul unde am mâncat am mers puțin pe jos și noroc cu mersul ăsta pe jos – am trecut pe lângă casa care adăpostește Muzeul instalatorului roman. Mi-am amintit că auzisem ceva pe la radio, nu mai știu exact la care, iar mai apoi am făcut legătura cu Ion Barbu, cel a cărui caricatură o văd în Dilema veche.

Ei bine, muzeul ăsta a fost o revelație pentru mine și mă gândesc că ar trebui să fie și pentru Valea Jiului. O asemenea risipă de imaginație, de bun-gust, ironie, umor și umor trist, de îndemânare, de ce să mai spun?, mai rar prin lume, sau în orice caz mai rar prin astfel de orașe din lume. În România nici nu mai spun. Acel text care însoțește pipa lui Magritte, Ceci n’est pas une pipe, Asta nu este o pipă, oferă cheia vizitării muzeului, o cheie inspirată și completă. Abia acum îmi dau seama că degeaba vreau eu să scriu, că trebuie văzut. Singurul regret este că nu prea am avut timp, dar imediat cum am ieșit am dat telefon soției mele că trebuie neapărat să venim aici să trecem pe îndelete prin fața fiecărui exponat. Instalatorul român este foarte priceput în a stârni râsul în hohote sau zâmbetul amar. Ba chiar am fost trist câteodată, pentru că mai presus de toate muzeul acesta te face să gândești. Poate că pare distractiv la prima vedere și poate că chiar este și distractiv, dar rolul lui nu e de tipul hai să facem caterincă. Iar printre muzeele românești, majoritatea seci și neprietenoase, este o adevărată oază, eu nu am mai văzut așa ceva decât prin orașe cu tradiții culturale solide.

Nu cred că scapă ceva observației atente a fondatorului și realizatorului său, și instalatorul din câte mi-am dat seama, Ion Barbu. Este un muzeu al obsesiilor României contemporane și omul a avut curaj să-l pună la Petroșani. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar mă întreb câți înțeleg despre ce este vorba? Eu recunosc că până să văd acest muzeu mă gândeam la orașul Petroșani ca la orașul mineriadelor, în 1999 eram gata să plec din țară la gândul că minerii dau iar năvală în București. Ce să mai spun? Mi-am schimbat părerea și cred că astfel de oameni au nevoie de încurajări, pe unde mai sunt, că nu mai prea sunt, e plină România de ipochimeni. Nu scapă nimic, cum am spus, politică, religie, mă rog, așa cum spune Magritte, nu este nimic mură în gură, ba unele chestii sunt chiar foarte complicate.

Am fost cam pe fugă și atât de prins de muzeu, că am uitat să fac fotografii, așa că am căutat pe net și am luat de la Dilema veche, sper să nu se supere că indic sursa.

Închei spunându-vă din nou că trebuie să vedeți Muzeul instalatorului român. Este în centrul Petroșaniului (adăugăm noi harta, nr – aici https://www.google.ro/maps/place/Muzeul+Instalatorului+Rom%C3%A2n/@45.4164921,23.3721802,17.63z/data=!4m5!3m4!1s0x474dc4407c4a06f3:0x50846f5a86131e7b!8m2!3d45.4165162!4d23.3737993) și în drum spre mașină am întrebat vreo câțiva trecători dacă știu unde este muzeul, spre surprinderea mea doar unul a știut…

Noi ajungem poate mai greu, dar cei care citesc ceea ce am scris și sunt prin împrejurimi să meargă, că nu vor regreta. Cu stimă, Pavel

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.